Un bărbat din Iaşi a murit din cauza expunerii la căldură, el fiind găsit pe câmp când deja prezenta convulsii, cu o temperatură de 42 de grade. Un alt ieşean este în stare critică la spital, după ce a muncit pe câmp în condiţii de caniculă, potrivit Mediafax.

Doi pacienţi în stare foarte gravă au ajuns în Unitatea primiri Urgenţe a Spitalului “Sfântul Spiridon” din Iaşi cu temperaturi centrale crescute peste 40 de grade.

Cei doi bărbaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au muncit la câmp, în soare, amândoi având temperatura corporală 42 de grade.

Unul dintre ei este în comă, iar progonsticul este rezervat, iar cel de-al doilea nu a mai putut fi salvat.

Bărbatul de 67 de ani care este în comă la Spitalul ”Sfântul Spiridon” a fost găsit inconstient de către rude joi după-amiază, după ce muncise la câmp în căldură. A fost soliciat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă care a început manevrele la faţa locului.

”Pacientul în vârstă de 67 de ani a fost intubat, ventilat mecanic şi s-au început manevrele de rehidratare şi scădere a temperaturii încă din prespital. A fost adus, au contiunat investigaţiile, căldura a influenţat nu doar sistemul nervos central ci şi cordul, rinichiul, ficatul astfel încât pacientul are disfuncţii organice multiple, este în continuare în stare critică, este intubat, ventilat mecanic, internat în clinica medicală de gardă, cu un prognostic rezervat” , a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi.

Cel de-al doilea pacient ajuns în stare gravă la urgenţe din cauza expunerii la căldură are în jur de 45 de ani şi este din localitatea Valea Satului. Bărbatul a fost găsit pe câmp de nişte căruţaşi.

”A fost oprită o ambulanţă care l-a preluat, era comatos, prezenta convulsii, medicul de pe ambulanţă l-a intubat. A ajuns în UPU unde s-a instalat stop cardiorespirator, temperatura centrală era şi pentru acest pacient de 42 de grade Celsius. Nu a răspuns din păcate la manevrele de rescucitare combinate cu scăderea temperaturii centrale, prin manevre de răcire internă şi externă şi a fost declarat decesul.”, a spus Diana Cimpoeşu.

Bărbatul era necăsătorit şi locuia alături de fratele său. A fost sesizată Poliţia, iar Institutul de Medicină Legală urmează să stabilească cauza exactă a decesului.

Iaşul se află sub cod portocaliu de caniculă.

Joi, la Galaţi, un bărbat de 60 de ani a murit, cel mai probabil din cauza căldurii, omul căzând pe stradă în faţa blocului în care locuia.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here