În Marea Neagră, în imediata apropiere a Insulei Șerpilor, aflat la 45 km nord-vest de Sulina, se află un adevărat Triunghi al Bermudelor. Deși zona este cunoscută încă din Evul Mediu, puțini au auzit despre acest triunghi, supranumit al morții.

Turcii au făcut primele relatări despre această zonă stranie, denumită de ei vârtejul morții. Nenumărate povestiri relatează despre dispariții surprinzătoare, din apele liniștite, în plină zi.
Surprinzătoare sunt și povestirile rusești din secolele XIII-XIV care relatează despre un vârtej alb, care târa la fundul mării corăbii și chiar mici insule. Relatările sunt făcute de către persoane care cu greu au scăpat cu viață din astfel de situații. Studiind cu atenție aceste fenomene, cercetătorii au ajuns la concluzia că există o suprafață de 8-10 km, relativ triunghiulară, în care se manifestă o formă stranie de magnetism, mult modificat față de cel considerat normal.

Cercetătorii ruși și ucraineni au ajuns la concluzia că falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră, se deschide de la o fracțiune de secundă până la câteva minute. Această anomalie magnetică se deplasează lent prin zona Mării Negre, și la ora actuală, se deplasează către litoralul românesc, mai precis spre Sulina.

Pescarii români și bulgari din zona de coastă ocoleau de multă vreme acea regiune, deoarece existau anumite legende și superstiții că acolo este apă blestemată. Presa grecească din Atena atrăgea atenția că este necesar ca oficialitățile române să precizeze clar care sunt coordonatele acestei forme, pentru a evita anumite dezastre. Un avion grecesc privat a dispărut în această zonă. Oficialii ruși susțin că o dată la două zile, acest misterios fenomen se produce. Și aici se emite ipoteza că aceste anomalii ar putea fi porți către lumi paralele, care se deschid doar în anumite momente.

Una dintre cele mai surprinzătoare dispariții este cea petrecută în 1991. Este vorba de 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracție a petrolului. Platforma era legată prin stație de baza de la țărm, cu care era stabilit un protocol de comunicare zilnic.Într-o zi, fără nici un SOS, platforma a rămas mută la toate încercările de stabilire a contactului.

După câteva ore, baza a alertat poliția de coastă, o escadrilă militară a făcut o recunoaștere și platforma a fost descoperită la 50 km distanță de locul inițial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viață la bord și fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariției echipei tehnice. Platforma arăta de parcă cei 80 de oameni o părăsiseră în grabă, fără să-și ia niciun fel de bagaje, fără să strângă sau să facă curat pe mesele unde au mâncat.

La ora actuală armata ucraineană studiază cu mare atenție această falie magnetică ce se deplasează lent, din zona lor, către apele teritoriale românești, respectiv Sulina.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here