Radu Beligan, o legendă a teatrului românesc. Rămas bun, maestre!

Numele maestrului Radu Beligan se identifică, de peste 75 de ani, cu teatrul. Radu Beligan a reprezentat nu doar un monument de talent, ci și un artist unic – prin glasul său inconfundabil, prin dragostea și plăcerea cu care urca pe scenă și cu care juca, prin ”averea” de roluri în teatru și film pe care a adunat-o de-a lungul unei cariere impresionante.

S-a născut la 14 decembrie 1918 (ziua Sfântului Filimon — protectorul artiștilor), la Galbeni, în apropiere de orașul Roman, iar amintirile despre copilărie și despre mama sa sunt emoționante.

Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puțin noroc decât mine, și-a încheiat prematur viața teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din țara care a inventat teatrul. (…) Era casnică, ținea din toate punctele de vedere casa singură, până și hainele de pe noi erau croite și cusute de ea. În plus, știind foarte bine limba franceză ne-a învățat și pe noi. Eu am fost favorizat pentru că și-au dat seama că îmi place cartea. Părinții mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.(…) Sunt un băiat plecat de la țară. Mergeam cu vaca, cu picioarele goale. Imaginați-vă că băiatul acesta a luat masa cu Regina Angliei!’‘, povestea Radu Beligan într-un interviu.

A studiat Dreptul și Filosofia, în perioada 1937-1938, folosind bursa oferită de facultate pentru a-și plăti taxele la Conservator, dar și Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra.

Debutul pe scenă a fost în spectacolul ”Crimă și pedeapsă”, după Dostoievski. În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul ”Regina Maria” (1937-1938), la ”Uranus” (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina ”C.A. Rosetti”, la Teatrul ”Tudor Mușatescu”, la Majestic, la Savoy, la Teatrul ”Comedia”, la Municipal. La sfârșitul anilor ’40, a existat chiar și Compania ”Radu Beligan”. La Teatrul Național din București a venit pentru prima dată în 1945.

Mai târziu, în 1961, a înființat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani (1961-1969). La 5 ianuarie 1961 a fost prezentat publicului primul spectacol al acestui teatru — ”Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. Pe această scenă, actorul a mai interpretat roluri în spectacolele ”Șeful sectorului suflete” de Alexandru Mirodan (1963), ”Rinocerii” de Eugene Ionesco (1964), ”Capul de rățoi” de George Ciprian (1966), ”Opinia Publică” de Aurel Baranga (1967), ”Ucigaș fără simbrie” de Eugene Ionesco (1968).

”Dacă Dumnezeu ți-a dat un dar ești obligat să răspunzi acestui dar. Este profund condamnabil să lași o vocație în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească. Sau măcar să se verifice într-un fel. Sunt convins că în fața instanțelor artistice și ale conștiințelor ești condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui sau dacă nu îi dai un prilej să se afirme într-un fel”, spunea maestrul.

Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Național București. De-a lungul carierei, a realizat peste 80 de roluri în teatru și 30 în filme. A avut o activitate bogată și la radio și la televiziune. Primul său rol în film a fost Rică Venturiano din ”O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul în ”După-amiaza unui torționar”, în regia lui Lucian Pintilie (2001).

‘O viață trăită frumos este tot ce poate dori un om. O viață bine trăită. Eu am trăit pentru meseria mea și asta mi-a afectat de multe ori viața personală. Copiii mei ar putea să îmi reproșeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soț și nici cel mai bun tată din lume. Totuși, cred că moștenirea spirituală pe care le-o las lor, și publicului, mă spală de aceste păcate”, spune Radu Beligan, într-un interviu, referindu-se la viața pe care a închinat-o artei.

Și-a intersectat drumul cu alte nume extraordinare ale scenei românești: Aura Buzescu, Nicolae Băltățeanu, Lucia Sturdza Bulandra, Toma Caragiu, Grigore Vasiliu-Birlic, George Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timică. A întruchipat roluri mari în unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia română și universală, de la Romeo la Richard al III-lea sau Robespierre, în piese semnate de Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici, Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionesco, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

Talentul regizoral al lui Radu Beligan a strălucit în ”Egoistul” de Jean Anouilh, ”De partea cui ești?” de Ronald Harwood, ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, ”Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov, ”Sălbaticii” de Serghei Mihailovici Mihalkov, ”Doctor fără voie” de Moliere (co-regie cu Sică Alexandrescu), ”Străini în noapte” de Eric Assous.

Este autorul celebrelor eseuri ”Pretexte și subtexte” (1968), Luni, Marți, Miercuri…” (1978), ”Note de insomniac” (2001), dar și autor a nenumărate traduceri și adaptări din dramaturgia franceză, engleză și italiană.

Cartea sa de vizită este impresionantă la capitolul premii și distincții: Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967), Premiul Academiei „Le Muse” din Florența (1980), Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte „George Enescu” din Iași (1994), Premiul Galei UNITER — Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franței (1998), Trofeul Eugene Ionesco (1999), Premiul Revistei ”Flacăra” (2000), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naționale de Teatru (2002), Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” (2003), Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan, Ordinul Serviciul Credincios ”Mare Ofițer” (2004). La 5 aprilie 2002, președintele Franței, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare franceze, fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincție.

La fel de bogată este și activitatea sa didactică, profesională și academică: profesor la Institutul de Teatru și Film (1950-1965), co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO (1971-1978), președinte activ (1971) și apoi președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru, membru al Cartelului Internațional de Teatru (1967), membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, membru al Academiei ”Le Muse” din Florența, semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki (1985), membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaștere a activității în domeniul artei (2004), Societar de onoare al Teatrului National ”I.L.Caragiale”.

‘Eu sunt născut o dată cu România Mare și sunt ombilical legat de ea. Nu pot să plec. În trei rânduri am avut șansa să plec. Niciodată nu m-am gândit că aș putea să plec din România vreodată. Eu îmi iubesc țara și nu am să plec niciodată din ea, orice aș păți aici”,mărturisea maestrul Beligan, într-un interviu.

Când venea vorba despre vârsta sa, marele actor spunea că pentru el timpul are altă unitate de măsură.

Eu sunt actor. În artă, timpul se măsoară cu altfel de ceasornice. Eu nu am adunat ani, ci mai multe tinereți succesive. Eu nu privesc înapoi cu mânie, ci cu adâncă recunoștință pentru toți cei de la care am învățat inefabila și pieritoarea artă a actorului, care se stinge odată cu amintirea ultimului contemporan”, spunea Radu Beligan.

În 2013, de ziua sa, maestrul Radu Beligan și primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au inaugurat, pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală, „Gongul Thaliei”, un simbol al teatrului ce semnifică longevitatea și evoluția spirituală a slujitorilor scenei, marcând astfel 200 de ani de istorie a teatrului în București.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităților. Tot atunci, maestrul a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records. 

Pe 20 iulie 2016, maestrul Radu Beligan s-a stins din viață, în Spitalul Elias. Avea 97 de ani.

Comentarii

Lasă un răspuns