Putin i-a transmis un mesaj lui Erdogan, într-o convorbire telefonică

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său turc, într-o convorbire telefonică, faptul că Rusia nu acceptă acţiunile anticonstituţionale şi utilizarea forţei, i-a prezentat condoleanţe şi şi-a exprimat speranţa că ordinea va fi restabilită în cel mai scurt timp, transmite agenţia TASS. Agenţia turcă de stat a anunţat, citând surse de la Preşedinţie, că cei doi şefi de stat ar urma să se întâlnească în prima săptămână din august.

Potrivit Kremlinului, Putin a fost cel care l-a sunat pe Recep Tayyip Erdogan.

În legătură cu tentativa de înlăturare prin forţă a autorităţilor turce democratic alese, din noaptea de 16 iulie, Vladimir Putin a subliniat atitudinea Rusiei de „neacceptare categorică a acţiunilor anticonstituţionale şi a utilizării forţei în existenţa unei ţări”, a anunţat Kremlinul, conform Tass.

De asemenea, i-au fost prezentate condoleanţe lui Erdogan pentru numeroasele victime înregistrate în rândurile civililor şi ale celor care s-au opus puciştilor.

Liderul rus şi-a exprimat speranţa că ordinea constituţională va fi restabilită în scurt timp.

Cei doi şefi de stat au discutat şi despre siguranţa turiştilor ruşi din Turcia, preşedintele turc afirmând că vor fi luate toate măsurile necesare în acest sens.

Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan au convenit să aibă curând o întrevedere, a mai anunţat Kremlinul.

Comentarii

Lasă un răspuns