Profeţia neagră a părintelui Argatu: Vom trăi timpurile cele de pe urmă, habar n-avem ce ne aşteaptă

Cu darul prezicerii, părintele Argatu, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă la Mănăstirea Cernica, a făcut câteva profeţii despre vremurile pe care le vom trăi, văzând lucruri îngrozitoare în viitor.

Iubit de credincioşi, dar temut în aceeaşi măsură de autorităţile comuniste şi condamnat chiar la închisoare pe viaţă, părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei.

O parte din aceste viziuni au fost cuprinse în lucrarea Pr. Argatu V. Ioan, “Răspunsuri duhovniceşti”, editia a II- a, 2007. Duhovnicul vorbeşte despre lucruri înfricoşătoare care vor avea loc din cauza lipsei de credinţă a oamenilor, vede multă sărăcie, preoţii o vor lua pe drumul pierzaniei, iar credincioşii vor fi bulversaţi , nimeni nu va mai avea grijă de sufletele lor, totul va fi doar o afacere, se vor vinde unii pe alţii, scrie adevarul.ro.

Iată pasajul în care părintele Ilarion Argatu povesteşte despre vremurile tulburi care vor veni: “Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, va dispare dragostea şi mila dintre oameni. Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul şi nici calea. Va conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Nu va mai avea milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă ci pe bani. Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat. Frica de Dumnezeu se va împuţina. Vom trăi timpurile cele de pe urmă. Habar nu avem ce greutate vor avea. Habar nu avem ce ne aşteaptă pe noi şi pe copiii noştri. Pe copiii noştri, aceste timpuri îi vor prinde nepregătiţi să le înfrunte, pentru că părinţii din ziua de astăzi nu-şi mai educă copiii în frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni. Din cauza aceasta vor cădea victime multor răutăţi. Mamelor nu vă lăsaţi copiii în voia lor şi să-i ia valul acestui desfrânat veac. Veţi plânge veşnic, că nu v-aţi mântuit copiii şi ia-ţi făcut fii ai gheenei. Dacă lumea s-ar întoarce de la răutate, de la păcat şi necredinţă, aceste timpuri nu ar veni acum şi nu am fi noi cei care le-am trăi”.

Comentarii

Lasă un răspuns