Pierderea partiala a auzului sau vazului poate semnala o problema neurologica grava, care necesita un diagnostic

Nu mai auziti bine cu o ureche? Aveti o problema de vedere la un singur ochi? Afectarile unilaterale ale simturilor impun examen neurologic de urgenta insotit de investigatii imagistice. De cele mai multe ori nervii cranieni sunt in suferinta.

Nu neglijati raguseala fara o cauza infectioasa sau diminuarea auzului la o singura ureche. Acestea pot trada afectari ale nervilor cranieni.

In aceste cazuri se impune un consult neurologic complet.

Deteriorarea simtului mirosului la o singura nara trebuie sa va aduca la un examen neurologic. Frecvent cauzele nu sunt din sfera ORL, ci implica tumori denumite meningioame.

„Nervul olfactiv are un parcurs intracranian si acest meningiom poate sa striveasca sau sa distruga nervul olfactiv si apare scaderea sau disparitia mirosului”, a spus medicul Corneliu Toader.

Si loviturile pot avea aceasta urmare.

„Poate sa fie numai prin contralovitura, adica este lovit intr-o parte si nervul ala trece printr-o lama cu o multime de orificii si alea se pot rupe. Duce la lipsa mirosului”, a explicat medicul Mircea Osanu.

Ingustarea campului vizual este un alt motiv sa faceti un examen neurologic. Dar si afectarile oculare unilaterale reprezinta un motiv de ingrijorare.

„Unul dintre cele mai frecvente semne de bola este o cadere de pleoapa, adica o pareza de oculomotor. Poate sa insemne un anevrism de artera”, a mai spus Toader.

„In functie de examenul neurologic, examenul clinic poti sa pui un diagnostic cu o precizie mare, dar apoi trebuie sa intervina investigatiile. Sunt obligatorii”, a explicat Osanu.

Si afectarea auzului doar la o singura ureche impune examinari complexe.

„Noi observam o cadere de auz pe o parte uneori sau chiar disparitia completa a auzului. Cand aceasta hipoacuzie este unilaterala, bolnavul trebuie sa-si faca o computer tomograf , e mai putin cauza ORL ,mai mult neurologic”, a mai spus medicul Toader.

Afectarea neurologica poate avea ca semn raguseala. Asadar toate afectarile simturilor reprezinta motive ca sa va prezentati urgent la medic.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here