Obama își reafirmă susținerea pentru Guvernul ”democratic” al Turciei: Respectați statul de drept

Președintele american Barack Obama și-a reiterat sprijinul față de guvernul ‘democratic ales, civil’ al Turciei și a chemat toate părțile implicate în evenimente să ‘acționeze cu respectarea statului de drept’ și să evite acțiuni destabilizatoare, după tentativa de puci eșuată din noaptea de vineri spre sâmbătă, transmit AFP, Reuters și DPA, citând un comunicat difuzat de Casa Albă.

‘Președintele și echipa sa au regretat pierderile de vieți omenești și au subliniat necesitatea vitală pentru toate părțile din Turcia de a acționa cu respectarea statului de drept și de a evita orice acțiune care ar putea declanșa noi violențe sau instabilitate’, subliniază comunicatul Casei Albe.

Președintele Obama a fost informat cu privire la situația din Turcia, aliat al SUA în NATO, cu prilejul unei reuniuni, sâmbătă dimineața, a echipei sale de securitate națională.

‘Președintele a reiterat sprijinul neabătut al Statelor Unite față de guvernul democratic ale, civil al Turciei’, arată Casa Albă. Totodată, Barack Obama le-a cerut oficialilor americani să asigure securitatea personalului diplomatic și militar al SUA în Turcia, și a subliniat necesitatea continuării cooperării contrateroriste cu Ankara.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here