O comandă de pizza i-a salvat viaţa. Cei de la Pizza Hut au fost şocaţi de mesajul primit

O femeie din Florida a fost luată ostatică împreună cu cei trei copiii ai săi şi a reuşit să se salveze printr-o comandă de pizza.

Americanca Cheryl Treadway era ţinută ostatică de mai multe ore împreună cu cei trei copiii ai săi, când a reuşit să trimită un mesaj de alarmă unui restaurant Pizza Hut, au relatat autorităţile citate de CNN.

Femeia era ţinută sub ameninţarea armei de prietenul ei. A reuşit să-l convingă să facă o comandă de pizza online de pe telefonul mobil, agresorul neştiind că va reuşi să alerteze autorităţile.

„Este o clientă veche a noastră şi ne-am alarmat când am văzut ce scria la secţiunea comentarii, sub comanda de pizza”, au declarat angajaţii restaurantului.

Femeia reuşise să trimită un mesaj prin care le cerea angajaţilor de la pizzerie să sune la numărul de urgenţă 911 deoarece e ţinută ostatică. „Lucrez de 28 de ani aici şi nu am mai văzut aşa ceva până acum”, a spus managerul restaurantului pentru CNN.

Comentarii

Lasă un răspuns