Nu orice femeie poate lua anticoncepționale. Vezi dacă și pentru tine sunt interzise

Nu orice femeie poate utiliza contraceptive orale deoarece în prezența anumitor afecțiuni și factori de risc pot duce la efecte adverse severe.

Anticoncepționalele orale sunt prezentate de cele mai multe ori ca o metoda contraceptive inofensivă, dar din cauza numeroaselor efecte secundare, nu reușesc mereu să ne protejeze sănătatea.

Contraceptivele orale combinate sunt preparate din estrogen și progesteron sintetic. Efectul contraceptiv este datorat inhibării ovulației. De asemenea, modifică învelișul intern al uterului, denumit si endometru, făcând implantarea puțin probabilă și îngroașă mucusul de la nivelul colului uterin, îngreunând astfel trecerea spermatozoizilor în cavitatea uterină și trompele uterine.

Știai ca nu ar trebui sa folosești contraceptive orale dacă….
• ai avut o tromboză venoasă profundă (cheag de sânge într-o venă), accident vascular cerebral sau atac de cord în antecedente?
• ai probleme hepatice?
• experimentezi anumite tipuri de migrenă?
• ai peste 35 de ani?
• ești fumătoare?
• ai avut cancer de sân?
• ai sângerări neobișnuite la nivel vaginal?
• alăptezi?
• ai indicele de masă corporală ridicat?
• ai hipertensiune arterială, diabet zaharat, colesterol ridicat, boli de inimă care afectează valvele inimii, boli de ficat active, lupus, un istoric familial de cheaguri de sânge?
• ești pe tratament cu alte medicamente: antiinflamatoare nesteroidiene, antibiotice sau anticonvulsivante?

Dacă ai răspuns cu DA la oricare dintre aceste întrebări, ar fi indicat să iei în calcul și alte metode contraceptive. Specialiștii recomandă folosirea unei metode de contracepție locală (sub forma de capsule sau cremă cu administrare vaginală). Ce avantaje au metodele de contracepție locală  (sub forma de capsule sau cremă cu administrare vaginală)?

“Contraceptivele locale pot fi utilizare fără un consult medical, nu necesită monitorizare medicală ulterioară, nu dau reacții adverse severe, prezintă efecte antiseptice și antimicrobiene, nu modifică mucoasa vaginală și pH ul vaginal și sunt compatibile cu prezervativele din latex” precizează Dr. Adriana Constantin, medic primar medicină generală și planificare familială – contracepție, Centrul de planificare familială și contracepție, Maternitatea Panait Sârbu.

Iată care sunt riscurile folosirii contraceptivelor orale?

Este important de știut care sunt numeroasele efecte secundare asociate cu terapia cu contraceptive orale: sângerare intermenstruală, amenoree post-medicație, modificări ale secreției cervicale, anumite infecții vaginale, de exemplu candidoza, sensibilitate, durere, mărire, secreție la nivelul sânilor, greața, voma, eritem, urticarie, disconfort al corneei în cazul în care se folosesc lentile de contact, dureri de cap, migrene, modificări ale stării psihice, retenția lichidelor, modificări ale greutății corporale.

Utilizatoarele au menționat și alte efecte neplăcute: contactele sexuale dureroase, orgasmele diminuate în intensitate sau inexistente și scăderea libidoului.  Contraceptivele orale pot însa determina și efecte adverse severe care pot periclita sănătatea femeii: colelitiaza, icter colestatic, tromboză, creșterea tensiunii arteriale, migrene, toleranță redusă la glucoză.

Conform ultimelor studii efectuate, se constata o rată semnificativ crescută a deceselor prin efectele secundare cardiovasculare și cerebrovasculare, mai ales infarct cardiac și hemoragii cerebrale, în cazul femeilor ce folosesc anticoncepționale față de cele ce nu folosesc anticoncepționale.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here