Misterul rămas nedescifrat din cea mai importantă zonă turistică a României. Ceauşescu ceruse urgent închiderea perimetrului

Pe Valea Ialomiţei, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, se află un loc unic în lume, care ascunde o sursă de apă misterioasă. Cu toate că primele cercetări au fost efectuate în urmă cu 88 de ani, nici în momentul de faţă nu s-a putut găsi o explicaţie precisă cu privire la ce se întâmplă aici.

În anul 1927 au fost efectuate primele cercetări în Munţii Bucegi, care au vizat zona cunoscută drept “Şapte Izvoare”. Interesant este faptul că, după ce au efectuat o analiză a apei, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta nu are nicio bacterie şi nici azotaţi sau azotiţi, fiind cea mai pură din lume.

În anii 1981 –1982, şi societatea Hidrotehnica a efectuat studii cu privire la misterioasa apă din inima Bucegilor, iar după aflarea rezultatelor, Nicolae Ceauşescu a cerut ca toată zona să fie închisă. “Preşedintele de atunci a fost informat că această sursă de apă este cunoscută de peste 2.000 de ani şi că se găseşte în zona iniţiatică a dacilor, în Masivul Bucegi, că scrierile vechi pomenesc despre o apă din care a băut Zamolxe înainte de a deveni zeu şi că există un simbol al celor şapte izvoare pe scuturile dacice redate pe Columna lui Traian. Lui Ceauşescu i-a sunat bine mai ales faptul că acolo s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv”, dezvăluie unul dintre cercetătorii din epoca comunistă.

Oamenii de știință au două ipoteze privind puritatea apei celor “Şapte izvoare”. Prima se referă la faptul că este posibil să treacă printr-un câmp magnetic, fiind curăţată astfel de toate impurităţile. A doua ipoteză implică existenţa unui zăcământ de argint pe lângă care trec izvoarele, fiind împiedicată astfel dezvoltarea bacteriilor.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here