Ministrul Voiculescu și omologii săi din nouă state au căutat soluții privind accesul la medicamente

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și omologii săi din nouă state au discutat soluții pentru depășirea provocărilor legate de accesul la medicamente, în cadrul unei reuniuni la Sofia, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății (MS).

„Europa Centrală și de Est caută să se unească pentru a asigura acces la medicamente pentru 124 milioane de cetățeni. În condițiile în care cheltuielile cu medicamentele însumează în Europa Centrală și de Est între 14% și 24% din totalul cheltuielilor din sistemul sanitar, miniștrii Sănătății din 10 state s-au reunit la Sofia să caute soluții de cooperare inter-statală pentru depășirea provocărilor legate de accesul la medicamente”, relevă sursa citată.

Miniștrii Sănătății au subliniat importanța respectării principiilor pieței libere europene fără a neglija interesele pacienților. Scopul final este elaborarea unui acord internațional care să permită o poziție mai fermă de negociere cu industria farmaceutică în interesul pacienților, fără să își propună înlocuirea legislației naționale, precizează MS.

În declarația finală, miniștrii afirmă că sănătatea publică nu trebuie să fie o povară bugetară, ci un promotor al economiei și dezvoltării. De asemenea, semnatarii transmit mesajul comun conform căruia medicamentele nu reprezintă numai un bun tranzacționabil, ci unul dintre pilonii sănătății, ceea ce implică răspundere față de pacienți.

Țările reprezentate la Sofia sunt: Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Macedonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. De asemenea, au participat observatori din partea Poloniei.

Întâlnirea miniștrilor a fost inițiată de ministerele Sănătății din România și Bulgaria. Oficialii au discutat, printre altele, despre creșterea îngrijorătoare a exporturilor paralele și posibila dispariție de pe piețele naționale a sute de medicamente.

Următoarea întâlnire la nivel ministerial va avea loc la București, la începutul lunii iulie, iar România preia coordonarea proiectului.

Comentarii

Lasă un răspuns