Ministrul Culturii:

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj dprin care îşi exprim regretul faţă de moartea actorului şi regizorului Radu Beligan, despre care spune că a marcat o generaţie a teatrului românesc.

”Regret moartea actorului Radu Beligan şi exprim condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dispariţia dintre noi a marelui actor marchează dispariţia unei generaţii care a marcat istoria teatrului românesc. A interpretat roluri celebre, în capodopere ale dramaturgiei româneşti şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu sau Jean Anouilh. Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul demnitarului.

Actorul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, membru de onoare al Academiei Române, a murit, miercuri, la Spitalul Elias, în urma unui stop cardio-respirator.

Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a cărui longevitate artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale naţionale, ocupând, de asemenea, funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here