Mărturisirea șocantă a unui copil care s-a întors din moarte clinică și a spus că a văzut îngeri

În ultimii ani au apărut foarte multe mărturii ale celor care au trecut prin moarte clinică și care au povestit ce stări au experimentat și ce imagini au văzut în călătoria “dincolo”.

Un caz recent care a făcut vâlvă în SUA a fost povestea lui Alex Malarkey, a cărui carte “Băiatul care s-a întors din rai”, a ajuns rapid best-seller și i-a pus pe gânduri chiar și pe cei mai sceptici materialiști.

Alex Malarkey a scăpat cu viață în mod miraculos după un accident de mașină, avut în anul 2004. Băiatul s-a aflat în comă timp de două luni și a rămas paralizat după ce a revenit la viață.

A povestit ulterior prin ce experiențe miraculoase a trecut în perioada de moarte clinică – ar fi întâlnit îngeri care l-au condus în paradis și s-a întâlnit chiar cu Iisus.

Ajutat de tatăl său, tânărul a publicat în 2010 o carte cu experiența sa de tip Near-Death Experiences care a avut un succes răsunător.

Săptămâna trecută, însă. Alex a recunoscut că detaliile date în carte au fost inventate.

Așa-numitele “experiențe în apropierea morții” sau Near-Death Experiences (NDE), mărturii care dau multor oameni speranța că există viață dincolo de moarte, sunt puse sub semnul întrebării de confesiunea tânărului american.

Nimeni nu își imaginează că o persoană care trece printr-o experiență atât de cumplită și e la un pas de moarte ar putea inventa cu bună știință așa ceva și totuși se poate.

Comentarii

Lasă un răspuns