Greşelile pe care le facem toţi în timpul verii! Ce alimente trebuie să evităm pe caniculă

Căldura e greu de suportat oricum, dar există metode prin care putem contracara efectele ei asupra corpului nostru. Iar cea mai eficientă și la îndemână cale e cea prin controlul alimentației

De evitat:

Carnea grasă, la grătar și orice preparate din carne precum carnații, mititeii, salamurile etc.
Mâncărurile grase, cu sos.
Mâncărurile și ciorbele fierbinți, cu carne grasă și/sau smântână.
Prăjelile și pane-urile.
Brânzeturile sărate, grase.
Înghețata în exces și orice băutură foarte rece.

Alimente recomandate:

Pe primul loc stau legumele și fructele de sezon, fără dubiu. Vara e  perioada în care trebuie să consumăm cât mai multe alimente în stare crudă. Prin urmare, în meniul nostru trebuie să-și facă loc zilnic, în funcție de apariția lor:

Fructe: căpșune, cireșe, vișine, caise, piersici, nectarine, zmeură, afine, pepene galben, pepene roșu, prune, mere, pere, struguri.

Legumele ca atare sau sub formă de salată, cu dressing de ulei de măsline, lămâie și sare de mare neiodată, eventual gătite la abur, în mâncăruri ușoare sau ciorbe reci de vară: salată verde, castraveți, roșii, ardei, dovlecei, vinete, ceapă verde, varză, conopidă, fasole verde, mazăre.

Alte alimente: orez integral, basmati, cu bob lung, iaurturi simple integrale (3,5% grăsime) și brânzeturi specifice anotimpului cald, foarte puțin sărate (caș, urdă etc).

Peștele, însoțit de legume, echilibrează într-un mod sănătos dieta de vară.

Comentarii

Lasă un răspuns