De ce unii fumători NU fac cancer şi trăiesc până la vârste înaintate? Iată ce îi protejează

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au trăit până la vârste înaintate, deşi au fumat toată viaţa, ar putea avea gene care îi protejează de cancer.

Fumătorii sunt conştienţi că acest obicei are efecte devastatoare asupra sănătăţii, şi că fumatul creşte considerabil riscul de a muri mai devreme decât nefumătorii. Cu toate acestea, există nenumărate cazuri în care persoanele care au fumat, o lungă perioadă din viaţă, au avut vieţi longevive.

Conform unui studiu elaborat de către cercetătorii americani de la „America Cancer Society”, 30% dintre decesele cauzate de cancer se datorează fumatului, informează Daily Mail. De asemenea, fumatul duce la îmbătrânire prematură şi ucide jumătate dintre fumători. 6 milioane de persoane mor anual din cauza acestui obicei, la nivel global, conform „World Health Organisation”, scrie Adevărul.

Întrucât nu toţi fumătorii ajung la un deces prematur, cercetătorii de la UCLA, respectiv Morgan Levine împreună cu echipa sa, au investigat care ar putea fi cauzele acestui fapt. Astfel s-a descoperit că unii dintre fumători, care aveau o vârstă înaintată, aveau gene care îi protejau împotriva cancerului.

„Deşi participanţi îşi intoxicau corpul cu tutun şi cu celelalte substanţe nocive din ţigară, corpul acestora era mult mai capabil să neutralizeze efectele negative” a declarat Morgan Levin. Studiul a fost publicat în „The Journal of Gerontology, A Biological Sciences and Medical Sciences”.

Comentarii

Lasă un răspuns