Tremuri de emoţie? Nicio problemă! E o reacţie perfect justificată, spun specialiştii. Însă, atunci când această manifestare persistă, poate fi vorba despre boli grave.

În funcţie de gravitate, de durată şi de circumstanţele în care apare, tremuratul mâinilor dă indicii despre starea organismului. De exemplu, tremorul de postură nu este un simptom pentru boli, ci indică o stare de epuizare a corpului.

El apare, de exemplu, atunci când încercăm să menţinem, pentru un timp îndelungat, o anumită poziţie, precum braţele întinse în faţă sau un picior ridicat. În acest caz, tremuratul încetează la scurt timp după ce ne schimbăm poziţia.

O afecţiune care include printre simptome tremurături ale membrelor este hipertiroidismul. Boală apare în condiţiile în care glanda tiroidă produce hormon tiroidian în exces. Acesta controlează metabolismul, dar şi tonusul muscular.

Ce poţi face? Dacă ai în familie cazuri de hipertiroidism sau ai simptome care te alertează, fă-ţi analize de sânge care să indice nivelul hormonilor tiroidieni.

După diagnosticare, ai trei variante de tratament: medicamentele antitiroidiene, iodul radioactiv sau intervenţia chirurgicală. În unele cazuri, este nevoie de terapii combinate.

Dacă mâinile îţi tremură involuntar chiar şi în situaţiile în care eşti în repaus sau întins în pat, atunci poate fi semn de Parkinson. Maladia distruge celulele neuronale care secretă o substanţă numită dopamină, responsabilă de controlul mişcărilor normale ale corpului.

Foarte des, tremurăturile fiziologice sunt provocate de emoţii sau de excitante precum cafeaua şi ţigările.

Explicaţia este că excesul de cafeină şi de nicotină contribuie la pierderea mineralelor din organism, necesare menţinerii elasticităţii fibrei musculare, a ligamentelor şi a nutrienţilor necesari funcţionarii corecte a sistemului nervos.

Adaugă părerea ta

Comentarii

Lasă un răspuns