Cum a fost salvată o fetiţă de 13 ani, răpită de un pedofil: „M-a dezbrăcat şi mi-a spus: «Va fi foarte greu pentru tine. E ok, plângi»”

Pe răpitor îl cunoscuse online, un mediu în care, spune femeia, se simţea în siguranţă. Credea că bărbatul căruia îi mărturisea toate problemele adolescenţei este de aceeaşi vârstă cu ea. FOTO BBC

Pe când avea 13 ani, o tânără din Statele Unite a fost răpită de lângă propria casă de un bărbat pe care îl cunoscuse pe internet. Pedofilul a ţinut-o captivă în subsolul unei case timp de patru zile, în care a violat-o şi agresat-o fizic de nenumărate ori. Victima, acum în vârstă de 27 de ani, îşi dedică viaţa conştientizării pericolelor la care sunt expuşi copiii pe internet.

Alicia Kozakiewicz (foto) avea 13 ani când a fost răpită de lângă propria casă din Pittsburgh, Statele Unite, de un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet. Ce a urmat a fost un coşmar, după cum declară tânăra. Acum în vârstă de 27 de ani, misiunea Aliciei este să îşi facă cunoscută povestea şi să educe atât părinţii, cât şi copiii, în legătură cu pericolele de care se pot lovi pe internet. În SUA există şi o lege care îi poartă numele, aflată în vigoare în mai multe state americane, potrivit BBC.

La începutul anului 2002, între cină şi servirea desertului, Alicia i-a cerut permisiunea mamei ei să se ridice de la masă şi să meargă să se întindă, acuzând o durere de stomac. Intenţia ei era, de fapt, să îl întâlnească pe unul din prietenii pe care îi cunoscuse pe internet, ceea ce a şi făcut. A ieşit, astfel, din casă, pe întuneric, şi a început să se îndepărteze de cuibul părintesc în liniştea nopţii îngheţate. Tocmai când s-a gândit că mai bine s-ar întoarce acasă, o voce a strigat-o pe nume.
„Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit în maşina unui bărbat, temându-mă pentru viaţa mea”, povesteşte Alicia. Până în acel moment, copilăria ei fusese una minunată.

Pe răpitor îl cunoscuse online, un mediu în care, spune femeia, se simţea în siguranţă. Credea că bărbatul căruia îi mărturisea toate problemele adolescenţei este de aceeaşi vârstă cu ea. „Mă asculta la orice oră din zi şi din noapte şi mă sfătuia. El era cel căruia mă plângeam şi cel care m-a consolat vreme de opt, nouă luni înainte de răpirea mea”, îşi aminteşte Alicia.

Când s-a urcat în maşina celui pe care îl considera prieten, lucrurile s-au schimbat. Bărbatul, care s-a dovedit a fi mult mai în vârstă decât copila, a apucat-o strâns de mână şi a început să o ameninţe. Maşina a început să se îndepărteze, uşor, de locul pe care îl considera „acasă”.

Nu pot explica în cuvinte teroarea şi frica pe care le-am simţit gândindu-mă că bărbatul acela mă poate ucide oricând. A condus timp de aproape cinci ore, din Pittsburgh, Pennsylvania, în Virginia. La un moment dat, maşina s-a oprit iar el m-a târât într-o casă, apoi la subsol. Uşa avea lacăt, iar pe pereţi se aflau mai multe instrumente, cărora mintea unui copil în vârstă de 13 ani nu le putea atribui un rost. M-a dezbrăcat, m-a privit şi mi-a spus: «Va fi foarte greu pentru tine. E ok, plângi», acela a fost momentul în care adevăratul coşmar a început. 

„După ce mi-a pus un guler cu lacăt la gât, m-a târât pe scări, apoi în dormitorul lui, şi m-a violat. Apoi a continuat să mă bată, tortureze şi violeze timp de patru zile. Când am încercat să ripostez, mi-a rupt nasul. În a patra zi, mi-a spus că începe să mă placă prea mult şi că spre seară vom face o plimbare. Am ştiut că aceea este ziua în care mă va ucide”, continuă Alicia, adăugând că, din acea clipă, a început să îşi accepte moartea.    Când agenţii FBI au salvat-o, copila se afla în stare de şoc, sub pat, goală şi speriată de vocile de bărbaţi care se auzeau. Oamenii legii au reuşit să o găsească după ce răpitorul a postat un filmuleţ în care o abuza pe Alicia pe internet. Unul din cei care au vizionat videoclipul a recunoscut-o ca fiind fetiţa dispărută, a cărei fotografie se afla, la acel moment, peste tot. Acesta a sunat FBI-ul de la un telefon public, dându-le datele de utilizator ale violatorului. Astfel, oamenii legii au găsit adresa de IP a calculatorului, localizându-l. „A fost un miracol. Un monstru m-a salvat de un alt monstru”, spune Alicia.    În 2003, pedofilul, pe numele lui Scott Tyree, a fost condamnat la 19 ani şi şapte luni de închisoare.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here