Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a dispus efectuarea unui control la Spitalul de Arși, au declarat marți, pentru Agerpres surse medicale.

Controlul va fi făcut de o echipă mixtă formată din specialiști de la Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică și Inspecția de Sanitară de Stat.

Verificările intervin în contextul apariției unor informații în presa centrală potrivit cărora pereții unității medicale nu ar fi fost decontaminați sau dezinfectați înainte de a se face reabilitarea. Astfel, pereții vechi ar fi fost acoperiți cu rigips.

Jurnalistul Cătălin Tolontan prezintă analize prelevate din pereţii Spitalului de Arși și discuţii înregistrate cu muncitorii care au renovat secţia ATI. Este vorba de aceeaşi secţie care a fost închisă pe 14 iulie 2016, după ce presa a difuzat imagini cu viermi în saloanele cu bolnavi. Din noile imagini reiese că muncitorii au aruncat martor peste pereţii infectaţi cu bacterii, fără să se facă niciun fel de teste.

Muncitorii spun că nimeni nu i-a avertizat că-şi pun viaţa în pericol.

Primarul Tudorache susţine că renovarea secţiei s-a făcut respectându-se toate regulile: ”Rezultatele testelor de sanitaţie au fost conforme microbiologic, motiv pentru care nu s-au mai recoltat ulterior pentru analiză probe microbiologice”, este răspunsul Primăriei Sectorului 1.

Un medic din spital susţine însă contrariul ”Bacteriile și ciupercile au rămas neatinse și așteaptă să taie panglica împreună cu autoritățile. Publicul are dreptul să știe acest lucru: conducerea spitalului și Primăria Sectorului 1 au făcut renovarea fără să ia în calcul ce e în pereți. Infecțiile nosocomiale vor reveni rapid!”.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here