Crenvurşti vegetali, pateurile şi salamul de soia sunt doldora de chimicale menite să suplinească lipsa materiei prime – carne, lapte şi ouă, şi duc ideea de purificare a organismului în derizoriu. 

În categoria produselor nocive intră pateurile vegetale şi “mezelurile”, din cauza conţinutului mare de “E-uri” sau alte sintetice menite să facă produsul să semene cât mai mult la gust, miros şi culoare cu alimentul pe care îl imită.

Dintre toate produsele de soia, cea mai sănătoasă este brânza tofu. Pe locul următor se află laptele de soia, pe care îl puteţi consuma zilnic.

Medicii atrag atenţia că anumite produse sunt de post doar cu numele, pentru că pe etichetă se regăsesc ingrediente “de dulce”. Există unele tipuri de caşcaval din soia care conţin cazeină (proteină din lapte care contribuie la coagularea acestuia).

Singura soluţie ca să nu fiţi păcălit de comercianţi este să verificaţi foarte atent eticheta. Ingrediente precum cazeina, derivat de ou, zer, praf de zer nu au ce să caute într-un produs de post.

Sfatul specialiştilor în alimentaţie este să ocoliţi produsele care conţin polifosfaţi (E452), glutamat monosodic (E 621) şi coloranţi chimici de sinteză. Cel mai des întâlniţi sunt tartrazina (E102), galben de chinolină (E 104) şi carmin (E 120). Acesta din urmă este obţinut dintr-o insectă şi, cu toate acestea, se regăseşte în unele produse de post. Alte substanţe de care trebuie să vă feriţi sunt conservanţii-benzoaţi (E 211, E212, E213) şi de nitriţi (E251), cazeinat de sodiu, care este, de fapt, o proteină din lapte, substanţe de îngroşare – gume guar-E412, xantan- E415, gelan-E418, caruba-E410 şi gumă arabică sau acacia-E414-, sulfaţi/sulfiţi (E227, E228), BHA (E320)-foarte nociv pentru sănătate, caramel (E150) şi EDTA (E385), care se foloseşte în special în conserve şi este unul din cei mai periculoşi aditivi.

Comentarii

Lasă un răspuns