Cât poartă la pantofi bărbaţii infideli. Toate femeile ar trebuie să ştie acest lucru!

Există o legătură între dimensiunea picioarelor unui bărbat şi predispoziţia acestuia către infidelitate, potrivit unor cercetări.

Un studiu recent arată că femeile ar trebui să evite bărbaţii care poartă un număr mare la pantof, întrucât nu sunt de încredere când vine vorba de o relaţie serioasă, pe termen lung.

Cei de la IllicitEncounters.com au chestionat peste 1.500 de membri de sex masculin şi au scos la iveală o legătură între mărimea pantofului şi predispoziţia către o aventură amoroasă.

Astfel, bărbaţii care poartă la pantof numărul 41 sau mai mult s-au dovedit a fi de două ori mai dispuşi să aibă o aventură, comparativ cu bărbaţii care poartă un număr mai mic.

Bărbaţii fideli, conform chestionarului, poartă la pantof între 37 şi 40.

„Deşi mulţi vor spune că a avea o aventură implică mai mult decât mărimea de la pantof, datele nu mint. Bărbaţii care poartă mai mult de 41 reprezintă 85% din membrii site-ului, restul de 15% purtând până la 39-40”, a explicat Christian Grant, purtătorul de cuvânt al IllicitEncounters.com.

Interesantă este şi trimiterea către bărbaţi infideli celebri, precum Bill Clinton, Tiger Woods, Hugh Grant sau Gavin Rossdale. Toţi aceşti bărbaţi certaţi cu monogamia poartă la pantof cel puţin 41.

Comentarii

Lasă un răspuns