Adela Popescu, în război cu fanii din cauza unei poze cu bebeluşul ei.

Cântăreaţa şi actriţa Adela Popescu a intrat într-o discuţie contradictorie cu fanii ei, pe o reţea de socializare.

Totul a pornit de la o fotografie pe care vedeta ProTV a postat-o pe pagina sa de Facebook, în ziua în care fiul ei şi al lui Radu Vâlcan a împlinit o lună. În respectiva imagine, Adela Popescu apărea îmbrăcată în haine lejere, nemachiată, ţinându-şi în braţe bebeluşul.

Deşi poza a adunat peste 73.000 de Like-uri pe reţeaua de socializare, unii internauţi s-au grăbit să o şi critice pe artistă pe motiv că s-a lăsat fotografiată fără să fie „aranjată”.

„Eu nu vad o femeie tânără care ţine în brate un bebe. Se vede o bunică cu un bebe… Măcar pentru poze aranjează-ţi puţin fața, apoi te stergi cât stai cu bebe. Puţin respect pentru fanii tăi”, i-a atra atenţia cineva.

Imediat însă, în apărarea Adelei Popescu au sărit numeroase fane care au arătat că frumuseţea unei femei şi mai ales a unei proaspete mămici nu ţine de fond de ten, farduri sau ruj: „Adela, sincer eu nu știu de ce te complici. Ești frumoasă și aşa, nu contează dacă ești sau nu data cu fond de ten… Eu cred ca unii cam exagerează. (…) Un moment unic de iubire alături de scumpul tău copil. Nu te uita la gura lumii, fii cât mai naturala pentru copilul tău.”

O poziţie similară a avut şi vedeta, care a ţinut să răspundă personal comentariilor răutăcioase.

„Dragele mele, fotografia aceasta nu a fost făcută pentru a fi postată. Pur şi simplu Radu a surprins un moment de dragoste între mine şi copilul meu. Îmi pare rău că dincolo de emoţia pe care eu şi Radu o simţim astăzi, unii dintre voi aţi fost atenţi la lipsa fondului de ten. Îmi pare rău ca nu aveam ochii deschişi. Poate aţi fi văzut câtă fericire se găseşte acolo…”, a scris Adela Popescu.

Comentarii

Lasă un răspuns