A plecat la plajă, dar a uitat să se dea cu cremă pe faţă. E cutremurător cum a ajuns să arate

Femeia din imaginile alăturate a aflat pe pielea ei ce înseamnă să te expui la soare fără să te protejezi.

Kaitlin Menza avea pielea extrem de albă, motiv pentru care de fiecare dată când ieşea afară se dădea cu creme speciale şi purta pălării foarte mari. Însă, într-o dimineaţă a uitat să facă acest lucru şi a plecat la plajă, stând aproape toată ziua sub soarele arzător.

Seara, când s-a uitat în oglindă, a observat că are faţa înroşită, dar nu a dat prea mare importanţă acestui lucru, crezând că este o simplă arsură; s-a dat ulterior cu aloe vera şi cu diverse creme hidratante şi reparatorii.

După 3 săptămâni a observat cu stupoare că pe chip i-au apărut nişte pete foarte mari şi inestetice. A încercat fel de fel de tratamente, fără succes însă. Acum, la 2 ani de la întâmplare, tenul ei se află în aceeaşi stare.

Ulterior a aflat că suferă de melasma, o boală care afectează pielea şi care cauzează hiperpigmentarea acesteia. Din nefericire, va trebui să trăiască pentru tot restul vieţii cu acele pete pe faţă.

Comentarii

Lasă un răspuns