A invitat-o să fie domnișoară de onoare, dar ce i-a cerut apoi e uluitor. ”Nu pot face așa ceva”

O femeie din Marea Britanie a fost invitată să fie domnișoară de onoare la nunta unei prietene din copilărie. Ce a urmat apoi întrece orice imaginație.

Femeia povestește că părinții ei sunt prieteni de zeci de ani cu cei ai miresei și că ea și mireasa se cunosc de mici, însă au devenit mai apropiate în ultimii ani. Recent, mireasa a invitat-o să-i fie domnișoară de onoare la nuntă și ea a acceptat.

Câteva zile după aceea, a primit un mesaj în care mireasa o ruga să-și vopsească părul, deoarece este roșcat natural și ”nu se potrivește cu nuanțele alese pentru rochiile de nuntă și cu celelalte domnișoare de onoare”, adăugând că urma să plătească ea vizita la coafor, indiferent cât avea să coste.

Șocată, tânăra s-a consultat cu prietenii de pe Facebook și apoi cu părinții ei, susținând că nu se simte confortabil să-și vopsească părul și nu înțelege de ce ar fi nevoie de așa ceva.

Adevărul avea să iasă la iveală puțin mai târziu, când fata a vorbit cu fratele miresei care i-a spus că mirele are o obsesie pentru femeile roșcate, motiv pentru care mireasa s-a temut ca nu cumva acesta să se uite mai mult la domnișoara de onoare decât la ea în timpul evenimentului.

”Îmi amintesc că atunci când l-am cunoscut pe mire se uita insistent la mine”, a povestit fata, care a anunțat că a luat decizia de a nu mai participa deloc la nuntă, conform metro.co.uk.

Comentarii

Lasă un răspuns