A cumpărat un tort pentru aniversarea fiicei. După ce a tăiat câteva felii, a avut un şoc

O femeie din Marea Britanie a trecut printr-o exprienţă extrem de neplăcută chiar în ziua când îşi aniversa fiica.

Ruth Gill cumpărase un tort special pentru ziua de naştere a fiicei sale. În timpul petrecerii însă, când a tăiat prăjitura, a avut parte de o surpriză dezgustătoare. În blatul desertului, femeia a găsit un cercel.

„Începusem să tai tortul şi să le ofer invitaţiilor câte o felie, dar tuturor ni s-a făcut greaţă când am văzut cercelul. Faptul că era un tort pentru copii este şi mai îngrijorător, pentru că un copil ar fi putut foarte uşor să se înece cu cercelul sau să-şi spargă dinţii”, a explicat Ruth.

Femeia a făcut imediat plângere, însă reprezentanţii cofetăriei de unde cumpărase tortul au refuzat să-şi asume responsabilitatea pentru incident. Aceştia au spus că este „foarte puţin probabil” ca bijuteria să fi provenit de la un angajat, întrucât acestora le este permis să poarte doar verigheta atunci când sunt în laborator, potrivit The Sun.

Adaugă părerea ta

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here